30 august, 2008

Frunză verde de plugar, hai ne facem superstar!




Dragi cititori,

Din categoria "Cine se mai conectează la cultură " vă prezentăm azi un caz...suspect. Ne-a fost dat ieri să urmărim un video cu sfinţia sa Alina Plugaru.Nu ne judecaţi greşit, acesta era filmat nici mai mult nici mai puţin decât într-o...bibliotecă!Iar protagonista, ce credeţi că făcea??..Nu, nu..domnişoara citea!! în timp ce hainele i-o luau la vale... Ea le-a destăinuit ziariştilor că, după o abstinenţă de 2 ani, s-a apucat să citească..si încă "foarte, foarte des". Deşi, după cum explică, munca îi ocupă 90% din timp, ea nu ezită să-şi ocupe restul de 10% (procent reprezentând pauzele dintre filmări) cu cititul. Pe stradă, când merge la filmări, când vine, la piscină, şi chiar înainte să adoarmă, ea nu se mai satură "să-şi obosească ochii cu o carte". Şi-a dat seama cât poţi învăţa dintr-o carte, şi că, în plus de asta, îţi dă cursivitate în limbaj..în cel trupesc cel mai probabil, te ajută "să legi două vorbe"...Rezultatele se văd; întrebată ce înseamnă pentru ea o gheişă, ce i-a plăcut în cartea "Memoriile unei gheişe" devorată în doar două zile, ea a răspuns: "E foarte..nu ştiu cum să zic. Ritualul lor...adică cum se trezesc, machiajul lor..nu ştiu, e ceva care îmi place."

Mai vreţi?Mai avem aici:
http://mtv.ro/stiri/fashion/alina-plugaru-nu-a-uitat-de-povestile-copilariei



Dacă nu aţi cedat psihic şi v-aţi dus să citiţi la bibliotecă, să trecem mai departe, la alte exemple de Ioani Botezători şi Moişi ai lumii contemporane, care promovează cultura şi creştinismul, care îi învaţă pe copii cum să se comporte şi care pun bazele a ceea ce se cheamă bună purtare. Oameni culţi, care citesc pe rupte, mai ales cărţi despre bunele maniere şi comportament în societate: de exemplu, cele 6-5 fete, nu dăm nume, că li-l dau alţii destul, să le zicem, inexact, Păpuşile mâţâite (PCD). Ele promovează urcatul şi dansatul pe maşini şi în metrouri, şi merg pe modelul lui Adam şi Eva, după principiul "Prea multă îmbracăminte strică", strictul necesar e mai mult decât destul. Şi, cântă despre ce vor ele să se fie când se fac mari, să fie celebre,să fie staruri, să fie în filme, (bine că nu zic de care). Le dăm noi o idee mai bună: Când o să creşteţi/ Vrem să citiţi cărţi/ Să mergeţi la filarmonică / Şi la teatru.
Na...faceţi cântec din asta!

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi când ne gândim la excesul ăsta de incooltură, la muzica promovată azi, şi în general la toată "arta" asta avangardistă, ne cam vine să scoatem din dulap cârpa , să ştergem pânzele de păianjen de pe cărţi şi de pe cdurile cu Vivaldi şi să le băgăm în dvd.
Şi acum, pentru când nu mai rezistaţi de atâta profanare,vă sugerăm să încercaţi terapia noastră: inspiraţi adânc,apoi expiraţi, enumerând cu voce tare: Cioran..Prada..aa Preda!..Petrescu..Flaubert, şi vă veţi simţi cu siguranţă mai suavi şi mai liniştiţi. Vă prescriem şi o muzică numai bună pentru acest exerciţiu, după acest post care speră că v-a făcut măcar să vă doriţi să-i daţi play urgent...

Cât snobism Doamne! Luati de aici cultura, ca asa nu se mai poate....

Toble si Cozo

27 august, 2008

Foaie verde de furare, hoţii au inimă mare

Dragi cititori,

După cum v-am promis, am revenit la sediu. Dar să nu credeţi că am stat degeaba până acum; între timp, am scotocit
prin calculatoarele FBI-ului, am spart parola de la Pentagon şi uitaţi ce am găsit: o femeie din Brazilia a fost sponsorizată cu bani de nişte hoţi, loviţi la corazon de starea deprimantă în care se afla automobilul pe care ar fi vrut, pare-se, să i-l fure. Femeia lăsase chiar un bilet, prin care îl atenţiona pe "Domnul hoţ" că maşina "nu are baterie şi nici roată de rezervă. Este într-o starea proastă.", rugându-l să nu se obosească să o fure. Cuvintele erau probabil pentru degetele hoţilor orbi, pentru că orice hoţ care se respectă cât de cât putea observa dezastrul cu ochiul liber. Se pare însă că au dat de maşină nişte hoţi cu stima de sine mai scăzută, care ar fi luat-o, cu jumătate de mână, însă, complet demoralizaţi de vestea cu bateria şi roata de rezervă, au preferat să-i lase femeii bani înăuntru (să-şi repare maşina şi s-o fure ulterior).

Cozo

21 august, 2008

Foaie verde de concediu, revenim curând la sediu

Dragi cititori,

Am revenit în direct şi ne cerem scuze pentru lunga pauză publicitară în care v-am uitat, ne-am luat şi noi, ca tot angajatu`, un concediu:) Nu avem nicio ştire..aşa că decât să scriem iar despre câini, dăm legătura în studio şi promitem să revenim curând cu noi articole.

10 august, 2008

Frunza verde de cantare, baba energie are






BANICA JR-DANSEAZA BABA
Asculta mai multe audio Muzica »


Deci....m-a pus Cozoumbreala sa scriu articolu asta. Nu ma criticati prea tare daca gasiti multe greseli ca azi am umblat in jur de 6 ore pe jos...

Bun..acuma haida cu articolu`... in postu de azi e vorba de bine-cunoscutul STEEEFAAAANN BANICAAAA JUNIIOOOORR! (Nenea ala care urla ca i-a stricat veta chiuveta, pt necunoscatori) Ei bine...Banica al nost` isi face clip. Da nu orice clip`...ci unul mai autentic...asa...ca modu lui de a canta la chitara. Melodia cu pricina se cheama: "Danseaza baba" si in videoclip o sa aveti placerea de a vedea o gramada de bunicutze dansand energic raggaeton, breakdance sau step.

Cred ca s-a inspirat din concursu celor de la europa fm organizat cu ocazia concertului lui Lenny Kravitz. Ei au dat premiu bilete la concert pt un ascultator care trebuia sa vina insotit de bunica sa. Probabil a dat si el pe acolo si a vazut bunicutza dansand. Si ce`o fi zis el: ia sa fac eu un videoclip si sa pun toate bunicile la dans daca le arde de venit pe la concerte...
Mi se pare urat din partea lui..sincer....ok..sa zicem ca acceptam ideea videoclipului...da numele titlului...DANSEAZA BABA! `

Ai ma Stefane, chiar asa? Nu te`au invatat parintii ca nu e frumos sa vorbesti urat de cei mai inaintati in varsta? Reshpect mai! Da lasa ca vine ea si vremea ta...cand or sa te cheme pe tine sa le canti cu balalaica peste cativa ani o melodie care se cheama : Canta mosu`!
Eeeeeii...ce`o sa zici atunci? O sa o strigi pe Veta, sa vina sa iti repare chiuveta? Sau ii refuzi intrun mod politicos, fredonand cu glas suav un fragment (ca toata melodia s-ar putea sa nu ti-o amintesti la varsta aia) care suna asa: S-o lasam pe maine daca vrei...

Pana una alta, ia luati de aicea versurile sa cititi minunea:

Danseaza baba, nu mai joaca horan-n sat!
Danseaza baba, nu mai joaca hora-n sat!
Vrea boogie-woogie,
Si pe mos il lasa lat!

Danseaza baba, toata noaptea pana-n zori!
Danseaza baba, toata noaptea pana-n zori!
Vrea numai boogie
"Stai fa, baba, c-ai sa mori" (<- face pe naratoru omniscient acuma, anticipand finalul tragic al personajelor)
Danseaza baba, si pe prispa si pe cos!
Danseaza baba, si pe prispa si pe cos!
"Da fa, cojocul"
Tipa striperul de mos!
Danseaza baba, danseaza baba!

Iar acum la incheiere, mai Banica iti spunem ca o sa vina si randu` tau... o sa cante altii: E RANDU` TAAAUU...tanananaaaa....




Toblerone si Cozoumbrelul


Ps: si inca ceva....Daca cel in cauza e cititor de foaieverde, il invitam sa ne lase un comm sa justifice macar numele titlului:P

07 august, 2008

Amintiri din copilarie - ep. 9: Primiti cu teatrul stradal?

Frunză verde băţ, n-ai de lucru fă-ţi!Şi cum n-am avut de lucru, faceţi deducţie logică şi extrageţi concluzia... Dornici de propagare a culturii, am găsit o nouă metodă să atragem atenţia şi să ne exteriorizăm talentele...Aşa că am creat "Teatrul Stradal din Cluj", situat pe strada Republicii din Oradea, care îmbia trecătorii la o poză cu "statuia vie". Iniţial, eram in recrutare de turisti, insa, in lipsa lor, ne-am convetit noi in clujeni, veniti cu draga inima spre a-i delecta pe oradeni cu reprezentaţiile noastre ambulante.Iata, mai exact, in ce constau: 2 actori stradali,stând pe "noptierele",mesele sau cum-vreţi-să-le-ziceţi-de-pe-centru, cu 2 cărţi în mână, una în româneşte şi una în ungureşte (scrisă de un englez), -că doar noi nu facem discriminări şi susţinem pacea mondiala, cu picioarele încrucişate autentic. Este conceptul nostru de artă avangardistă, încărcată de semnificaţii. Gestul acesta este un strigăt, o îmbiere la culturalizare în/pe masă, de care avem atâta nevoie. O statuie a culturii e cu atât mai plină de simboluri, cu cât noi am făcut-o vie. Gândiţi-vă la asta...

Acestea fiind zise (şi făcute), am recrutat un trecător nevinovat, şi l-am invitat la o poză cu cele două mostre de statui vii ale teatrului nostru (foarte) proaspăt înfiinţat. Primul nostru spectator a fost foarte încântat de idee, şi după ce i-am împărtăşit impresiile noastre despre minunatul lui oraş, i-am livrat prin poştă..electronică fotografia.

Und JETZT!! CONCURS!

Avem două premii.
Primu` care comentează...primeşte un film nou cu Will Smith -ghici care, ghici care la naiba- "Hancock" iar al treilea (tot la comentarii), unul mai vechi - "I am legend".Ambii primesc un premiu surpriza;) Aşa că daţi-i drumu` cu exteriorizarea:)

ps: ca sa luati legatura cu noi sa va revendicati premiul, dati-ne add pe foaie_verde_blog (@yahoo.com)