Poveste
Am avut un copil si-o nevasta
Acum o suta, o mie de ani.
Auziti paianjeni ? Auziti sobolani ?
Am avut un copil si-o nevasta.
Când a fost fericirea aceea
cu chipuri pamantesti diafane ?
Innecuri, sfarsituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viata odrasla, femeia.
Au trecut o suta cinci sute de ani,
s-au rupt muntii si-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.
Si în tacerea lor scurt detunata
un chip îmi zambeste si coase.
Din pat , doua maini mici, somnoroase,
intinse, parca mă fulgera : " - Tata !"
Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la-ntamplare.
Aicea sunt : mă~ a~la, un oarecare,
apoi cad iarasi în bezne postume.
Dar ce-i ? S-a rupt cerul ? E mort Dumnezeu ?
Si suntem numai trei din toate ?
Viata-i de scrum si am rămas în cetate
doar noi : vesnicia, celula si eu !...
De-as zari macar o frantura de stea !
Ce fiara-i vesnicia, ce fiara !
I-as cere să-mi dea un capat de sfoara
si de milenii să mă spanzur cu ea.
Radu Gyr
Ps: Ştim că e miercuri azi, iar articolul trebuia sa apară marti, dar am întampinat un obstacol la publicare. Iniţial, poezia de azi (ieri) trebuia să fie "Paradoxul zilelor noastre", de Paler, dar nu am am putut să găsim varianta originala (pe net au adaugat niste nemernici dornici de exteriorizare versuri de la ei şi au facut-o harcea parcea). E chiar trist, cand stai să te gandeşti cum profanează unii cultura....Unde-i respectu'?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu