Frunza verde de betie, ne jucam filozofie

Dragi cititori,
Ne mai tineti minte? Daca ne mai tineti minte, inseamna ca sunteti familiarizati cu scuzele de rigoare....
Ei bine, dragii nostri, ne-am adunat astazi sa va propunem ceva nou. Un joc. Se numeste "The Hangover", si e bun de jucat de Revelion...de.. Craciun sau chiar in fiecare zi.Jocul porneste de la o intrebare fundamentala ce vizeaza existenta, si anume: "CE ESTE OMUL?". Filozofii si-au batut multa vreme capul cu asta, si dintre raspunsurile date amintim pe cele care scot cel mai bine in evidenta calitatile omului, accentuate totodata in acest joc: capacitatea de a vorbi articulat, abilitatea de socializare, si nu in ultimul rand Ratiunea. Nu va speriati. Jocul nu are multe reguli. De fapt...are doar una pe care trebuie sa o tineti minte, si anume aceea ca trebuie sa tii minte toate lucrurile care trebuiesc stiute si care altii le-au uitat. Pana aici e clar, da? bun...mergem mai departe. Acum e momentul sa va sunati toti prietenii si puneti de o poiana a lui Iocan. Unul dintre voi incepe sa isi prezinte raspunsul propriu la intrebare, in timp ce restul jucatorilor il invoca pe Zeul Bachus, aducandu-i orfrande sticle de vin golite. Dupa aceea, rolulrile se schimba pana fiecare afla ce e filozofia in opinia celorlalti. Fiecare scrie pe o foaie cateva din ideile altora si cel care isi aduce aminte cele mai multe castiga..castiga o durere de cap a doua zi mai mica decat a celorlalti.
Probabil va intrebati de ce am ales sa va prezentam tocmai jocul asta. In primul rand pentru ca este o cosmogonie proprie, ce porneste de la o experienta foarte concreta si anume filmul cu acelasi nume. Iar in al doilea rand pentru ca vrem cu adevarat sa vedem daca Ideea de idee din cerul platonician al ideilor poate fi cu adevarat boicotata si uitata.

Iar acum, ca tot veni vorba de baut si de chefuit am dori sa va spunem ce NU vom face noi de Revelion. Stiti bine ca grupul foilor verzi e unul foarte autentic, care intoarce spatele tuturor cliseelor asa ca trebuie sa recunoastem ca NU avem nici un plan pentru Revelionul de acest an. Doar pentru cel de anu viitor. Dar va spunem un lucru cert: No sa fim nici la Timisoara, Budapesta, Viena sau Brasov..nu..n-o sa avem cazare nicaieri (poate doar acasa in cel mai fericit caz)..nici un munte si nici o mare pentru noi. Probabil vom juca The Hangover, ca sa fim siguri ca nu ne vom mai aduce aminte de trecerea asta dintre ani total esuata inca inainte de a
incepe.

Daca nici voi nu reusiti nicicum sa va aduceti aminte, macar sa stiti de la noi ca ati facut niste exercitii excelente pentru imbunatatirea tonusului si elasticitatii trupului si mintii, pentru ca oamenii de stiinta au descoperit ca bautul are aceleasi beneficii ca si practica yoga:

"Nuntă mare-n crang! / N-ai văzut tu veselie / De cand eşti şi porţi un nume"

Dragi cititori,
Scuze noi nu ne mai cerem. Ne pare rau că nu ne pare rau, puteti da cu roşii în noi pe stradă, le luăm şi le vindem că oricum e criză. De fapt, nici nu am avut timp să ne pară rău, am fost prea ocupate sa examinam medici si profesori pe la spitale si olimpiade:))...

În schimb, ne pare rău că mâine dăm lucrare, şi nu ştim nimic..(şi mai rău o să ne pară după).., că ni s-a dărâmat zidul lui Manole peste eseul la română, că afară e vreme de stat înăuntru, că Chriss Brown a bătut-o pe Rihanna, c-avem datorii la stat şi facturi prea mari la telefon...

Asa..si acuma că (nu) ne-aţi iertat, o sa va povestim despreee...câini! După cum spuneam in posturile trecute, cei mai buni prieteni ai bloggerilor care n-au de cine se lua. În timp ce ţ

ara arde câinii ce credeţi că fac? Se însoară! Sau, mai corect, SUNT însuraţi - a se observa expresia mirelui de mai jos, care numai a "Da" nu aduce. De rea-voie şi silit de stăpâni plictisiţi de viaţă.

"Ce mai chiu şi chef prin ramuri
Se-ncinsese-atunci !
Numai fraţi, şi veri, şi neamuri
De-ar fi fost umpleau o ţară!

Dar aşa, că s-adunară

Şi străini din lunci !"

(G. Cosbuc - "Nunta-n codru")

Oricum...noi le uram "Casă de piatră" , iar cititoarelor un sincer si calduros "La mulţi ani" de 8 martie, chiar dacă azi e 9.

Arta de a NU scrie un articol

thudfjkghuigzuiegdfjkhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh









hhhhhhhhhhhhhh







hhhhhhhhhhhhh










hhhhhhhhhhh




to be continued.....

Foaie verde de cantat, cu Proconsul ne-am pozat!

Dragi cititori,

Pentru inceput am vrea sa va rugam sa cititi inceputurile posturilor mai vechi, unde gasiti scuzele de rigoare pentru pseudo-activitatea noastra de pe blog din ultimul timp.
Am revenit cu forte noi (sa vedem cat o sa ne tina), dornice de exteriorizare. Cei care ne-au dat motive de scris, au fost baietii de la Proconsul, care au venit sa puna de o cantare la noi in oras. Asa ca multumiti-le pentru "foaia" asta noua lor, ca noi le dedicam tot ratingu si profitul care o sa ne iasa din postu asta.
Dupa o supradoza de muzica profana, cantata, ascultata si remixata cu ocazia majoratului prietenei noastre Ale [ la multi ani fataaa:))], si torturarea psihica a unui taximetrist nevinovat (la care i-am cantat tot drumul toate melodiile posibile si imposibile, existente si inexistente), ne-am hotarat sa mergem "la spovedit", sa ne spalam pacatele la concertul celor de la Proconsul. Astfel, dupa vreo 5 minute, ne`am intrat in rol, si a urmat cam o ora( nu stim exact cat ca pierdusem notiunea timpului) de zbierat, zbenguit si dansat vals pe melodiile lente.
Mirate de disparitia subita a formatiei, am pornit in cautarea lor, o domnisoara de la un fast-food oferindu-ne date esentiale legate de localizarea lor. Conform coordonatelor, am aflat ca se aflau undeva la cativa metri de noi, in spatele cortine de....plastic. Astfel, inarmate cu pix si servetele, am pornit sa strangem semnaturi si sa ne facem poze pentru a demonstra elucidarea cazului. Trebuie sa marturisim ca am fost placut surprinse de cat de amabili au fost cu noi, tratandu-ne parca am fi "de-ale casei". Ne-am luat la vorba cu ei , i-am urat solistului casa de piatra, am cerut autografe si ne-am facut poze. In final, ne-am strecurat precum niste suspecti pe usa din dos si am plecat acasa, mult mai fericite decat eram cand am venit (aterizasem la concert dupa ce anterior luasem parte la alt dezmat).
Nu in ultimul rand, vrem sa le multumim baietilor ca ne-au facut ziua (si noaptea) si ii mai asteptam pe la noi.

Foaie verde sărbatoare, ştiri cu Moşu`n numar mare

Bongiorno! Bon venito la Ştirilo Italiano! Azi avemo multo subiecto despre Moş Crăciuno! Eee...primero..un preot din Italia, vrand sa arate cat de “italiano vero” este, spre deosebire de Mos Craciun, a nefericit zeci de copii, spunându-le că Moşul nu există! Aceasta s-a întâmplat în timpul unei mese oferite de Biserică, fapt care i-a supărat foarte tare pe copii. Adânc pătruns de simţul datoriei creştineşti, şi probabil de filmele americane cu Grinch-care-fură-Crăciunul, el nu s-a putut abţine să nu dea in vileag tot „adevărul”:‘Le-am spus că Moş Craciun este o inventie care nu are nimic comun cu istoria crestina a Craciunului’, dorind sa fac o separazione clara entre realitate si ficţiune...fără să ştie însă că...ficţiunea nu-i minciună! Părinţii indignaţi l-au acuzat in ziarul local de distrugerea Crăciunului, şi pentru că a fost rău, moşul nu ii va mai aduce probabil nimic.
Că tot vorbim de distrusul Crăciunului, de data asta vinovatul a fost chiar un Moş Crăciun din Noua Zeelandă, care în timpul unui concert s-a trezit înjurând fără să-şi dea seama, vrând să spună „mulţumesc” în limba norvegiană. Directorul orchestrei a explicat că, din cauza unei „probleme de dicţie”, încercarea moşului de a spune „Takk” a eşuat într-un..cuvânt care începe cu F şi se termină cu „uck”.


În Marea Britanie, Moşul trebuie să participe la un curs de protecţie a muncii, unde este instruit cum să stea corect pe scaun, pentru a nu suferi leziuni susţinând greutatea copiilor pe genunchi, precum şi privind căratul tolbei şi evitarea herniei; nu se pomeneşte însă nimic despre partea cu săritul pe horn...

Noi sperăm că moşul a ajuns cu bine, sănătos la voi şi anul acesta, dar pe viitor...


Cam atâtea cu Moşul..că până spunem toate poveştile ne prinde anu' nou. Dacă mai aveţi voi altele, lăsaţi-le la commenturi:)

Foaia verde a cărţii [ 8 ]

Aproape vară


Era aproape vară atunci,
era aproape vară, cu siguranţă,
credeam in vară şi o aşteptam,
mă gandeam ziua şi noaptea
ce vară dezlănţuită va fi,
era aproape vară şi nu ştiu ce s-a întamplat,
am dormit prea mult, poate, visand
şi e aproape iarnă acum


O. Paler

Foaie verde de Crăciun, se citeşte in Ajun

Christmas Glitter Graphics




Sărbători fericite şi din partea noastră, multă sănătate şi să vă aducă Moşu tot ce vreţi şi ce nu vreţi:))
Revenim cu posturi noi. Promitem:)



Colinde - Linu-i lin - STEFAN HRUSCA
Vezi mai multe video Diverse »

Şi acuma că tot e Craciun, haida cu ştiinţa

Ştiaţi că:

Ideea ornarii cu lumanari aprinse a aparut in Germania in secolul XVI.

Englezii mai traditionalisti obisnuiesc sa puna in varful bradului drapelul Marii Britanii.

Vechii egipteni obisnuiau sa impodobeasca un palmier de Craciun (pe 22 decembrie). Mai tarziu obiceiul a fost preluat de catre romani, care au inlocuit palmierii cu brazi.

Anual se produc peste 1,8 miliarde de cutii de bomboane de pom.

1 din 3 persoane au timp pentru cumparat cadouri abia in Ajun.

Foaia verde a cărţii [ 7 ]

Perplexitate






Tu spui, liniştit: "adevar"
Ei se uita la tine şi tac,
fără să priceapă ce vrei,
dar pentru că sunt oameni educaţi
intreaba: "Cat costa?"
Tu le araţi mainile goale,
dar ei nu mai pricep gestul demult
şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi şi le spui: "speranţă".
Politicoşi, ei se opresc şi te intreaba
incă o data: "Cat costa?"
Iar tu nu ştii ce valoare are speranţa. Şi taci.



Octavian Paler

Dragi cititori,

Câţi aţi mai fi rămas de când ne-a înghiţit gaura neagră de pe blog, dorim să ne cerem scuze. Nu vom spune că ni s-a luat curentul, că n-am plătit factura la internet, că ne-a furat reparatorul PC-ul, dar...există o explicaţie, pe care sperăm însă că nu ne-o veţi cere...

Sperând că am primit iertare, să vă vorbim despre subiectul nostru de azi. Ei, nu chiar de azi, că s-a petrecut, de fapt ieri, când, în scop profesional, am mers la un...magazin pentru developat poze. Doar că nu ştiam ce ne aşteaptă...şi cine mai ales.

Având de scos o singură imagine, am pornit cu speranţe mari, ca fotbaliştii care-şi subapreciază adversarii, şi ne gândeam deja ce vom face după cele max. 5 minute pe care le vom petrece aici. În schimb, iată cum au decurs lucrurile: Intrăm, nebăgate în seamă de nimeni, ne postăm cu subînţeles la tejghea, şi ne adresăm într-un final "developatorului". Acesta se întoarce lent, priveşte de două-trei ori în altă parte, şi se întoarce graţios şi înspre noi. Îi înmânăm obiectul muncii, adică stickul pe care se aflau pozele, şi....aşteptăm. Şi aşteptăm. Mai aşteptăm un pic.

Hai să ne uităm la albumele expuse! Hai să admirăm şi tablourile de pe pereţi. A, uite un stand cu felicitări...Apoi ne-am luat de un stand cu modele de cărţi de vizită, atribuindu-le şi virtuali posesori. După acest exerciţiu de imaginaţie, între câteva priviri aruncate stimabilului, ne-am uitat încă o dată la albumele cu bebeluşi, miri şi surferi care se strâmbă, ajungând chiar, în pană de alte lucruri, să citim ghemuite regulamentul, precum şi datele care privesc consumatorii din acel magazin. Consumatori, care, (dacă nu sunt ca noi, şi nu s-au născut cu un exces de neuroni de tocat) se duc unde altundeva decât la „Protecţia” lor. Am continuat însă cu un mare calm, când ne-am dat seama că sigur suntem la emisiunea aia de pe Mtv, „Boiling points”, unde dacă rezişti să nu strigi/înjuri/baţi pe vânzătorul care îşi bate joc de tine în ultimul hal, primeşti 100 de dolari. Şi dă-i cu miri, dă-i cu bebeluşi, dă-i cu cărţi de vizită şi cu tablouri. În lungul timp avut la dispoziţie, am mai avut o revelaţie. Probabil, asta era parte din politica magazinului, şi era modul lor de a-i face pe clienţii veniţi strict la developat, chiar şi o SINGURĂ poză, să le cumpere produsele şi să le umfle încasările.

Doar că treaba a devenit cu adevărat suspectă când ne-am dat seama că nici măcar la Boiling points nu se stă atâta...Domnişorul ne-a răspuns într-o doară că schimbă hârtia fotografică şi ne scoate şi nouă imaginea că...vreme, trece vreme vine, servesc pe toţi în afară de tine;))...ŞI astfel, după aceste minunate momente, în care ne-am plimbat ca leii în cuşcă, am primit şi poza. Doar că noi, ne-am hotărât să le „dăm clasă”, şi am mai stat câteva minute, căci doar uitasem să ne uităm pe un album expus.

Culmea era că vânzătorii ne mai şi bârfeau în maghiară, crezând că nu înţelegem. Şi astfel, am realizat, în anonimat, recordul de rezistenţă la nesimţire, care nici la emisiuni specializate nu se atinge.

ps: tot procesul acesta de developare a durat 40 de minute (am cronometrat ) timpul maxim de fierbere la "boiling points" e de vreo 30 de minute (foarte rara situatia ). deci...am rezistat eroic!

Foaia verde a cărţii [ 6 ]

Veac

Umbla masinile subpamantesti. In nevazut peste turnuri
intercontinentale zvonuri electrice.
De pe case antenele pipaie spatii
cu alte graiuri si alte vesti.

Semnale se-ncruciseaza albastre prin strazi.
In teatre striga luminile, se exalta libertatile insului.
Se profetesc prabusirile, sfarsesc in sange cuvintele.
Undeva se trage la sorti camasa invinsului.

Arhanghelii sositi sa pedepseasca orasul
s-au ratacit prin baruri cu penele arse.
Dantatoarea alba le trece prin sange, razand s-a oprit
pe-un varf de picior ca pe-o sticla intoarsa.

Dar sus, la o mie de metri-naltime, spre rasarit
stelele isi spun povesti prin cetini de brazi
si-n miez de noapte ratul mistretilor
deschide izvoarele.

Lucian Blaga

Foaia verde a cărţii [ 5 ]

Lecţia despre cub

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul





cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!


Nichita Stanescu

Pentru amatorii de maşini

Foaia verde a cărţii [ 4 ]

---

Rondelul rozelor ce mor

E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, si mor si-n mine --
S-au fost atât de viată pline,
Si azi se sting asa usor.

În tot, se simte un fior,
O jale e în orisicine.
E vremea rozelor ce mor --
Mor în grădini, si mor si-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăsaguri de suspine,
Si-n marea noapte care vine,
Duioase-si pleacă fruntea lor... --
E vremea rozelor ce mor.


Alexandru Macedonski

Foaie verde aniversare, blogu nost` un anişor are!

Dragi cititori,

Acum un an....pe vremea asta care este data de azi, 22 octombrie fix (ora 17.02), circula un mesaj prin reţeaua portocalei care zicea aşa: "Am făcut blog!".
La început nu prea ştiam noi care e faza..postam la gramadă, luam acelaşi subiect şi îl întorceam pe toate feţele. De fapt totul a pornit de acum doi ani cand am început să scriem într-un jurnal comun toate trăsnăile pe care le facem (câteva din ele le gasiţi şi pe blog, sub titlul de "Amintiri din copilărie"). Auzind din toate părţile că toată lumea avea blog am zis că asta nu e treabă şi că vrem şi noi. (Mamă cât de neautentice eram pe vremea aia...). Aşa am început să facem mişto dupaia cateva săptămani şi catalogam drept "bun de scris pe (pseudo) blog" tot ce ni se intampla sau NU.
Cu timpul, ne-am facut şi blog. Şi ne-am pus pe scris...şi ne-am pus pe scris....şi scriem şi acuma.. Ne-am redus numărul echipei de la 5 la 2. Între timp am mai avut şi alţi prieteni dornici de exteriorizare care au făcut muncă patriotică şi ne-au mai ajutat cu câteva articole. Paul, Nemernicu, Vlad si Vali, si Chiu (v-am scris în ordinea în care aţi postat sau ne-aţi ajutat cu editarea şi modificarea pozelor), mersi încă o dată. Sper că n-am omis pe nimeni.
Pe când nu aveam de-a face cu criza financiară si ne permitea bugetu, mai dădeam şi premii. Premii care au cam fost luate de Epure (ştiu că trebuia scris cu aprostrof da nu îl găsesc nicăieri de când cu diacriticele astea). Bine...îi mai datorăm un film..(NU, n-am uitat de el)
Ei...ce sa vă mai zicem? Mulţumim că ne citiţi, ne lăsaţi comentarii, ne trimiteţi poze şi ne încurajaţi (cei care o faceţi) etc. Cam asta e tot...

Până data viitoare....La mulţi ani la toată lumea, multă sănătate şi numai bine vă dorim de ziua noastră. Nu dăm de baut că, după cum am menţionat mai sus ne-a afectat rău criza din State. Da vă dam o poza cu cea mai scumpă şampanie.

Şi nu în ultimul rând..un trifoi cu patru foi verzi să aveţi şi noroc!



Echipa esteticii

"Fiecare îşi vede de viaţa sa, sub clopotul său de sticlă." [ Marţea unei întrebări tarzii ]

E marţi. Marţea unei întrebări târzii, în al cărei răspuns se regăsesc şi cei care nu se întreabă: Oare este de ajuns să nu faci nimic(rău), asistând doar ca un spectator la suferinţa altora?Fără a încerca să ajuţi?...Ignoranţa nu este acordul dat crimei, o complicitate „inocentă“?...

Citind rândurile ce urmează, veţi întelege poate, înainte de a fi prea târziu, că există cineva, sau ceva,în viaţa fiecăruia, pentru care tăcerea, indiferenţa noastră e un călau, fata de care traim ca si cum nu am observa nimic. Nimic din nevoile, suferinţele unei persoane, nimic din strigătele ei, dintr`o comoditate care nu ne exclude de la vină, şi pe care ne pricepem prea bine să ne-o justificăm.

Ne retragem într-un clopot de sticlă, refuzând să ne pese de ceilalţi din jurul nostru. (dupa cum observă O. Paler).

Din "Viaţa pe un peron"...

"În timp ce frizerul mă tundea, vedeam în oglindă, la garderobă, o femeie cam de patruzeci de ani(...)Probabil, unul dintre frizerii care lucrau de partea cealaltă, şi mai spre fund, i-a zis ceva ce nu auzisem.Apoi deodată s-a congestionat şi a început să strige.Era un ţipăt animalic plin de disperare şi de neputinţă. Nu ştiu cît a durat astfel, dar parcă nu se mai termina şi simţeam că nu mai puteam să suport. Şi poate şi mai mult m-a înfricoşat faptul că în acest timp nimeni din frizerie n-a întors privirea spre locul acela.

Pentru ceilalţi, femeia aceea tăcea în continuare la garderoba ei sau plecase. Înţelegeţi? Ţipătul ei nu exista. În zadar ţipa, nimeni nu vroia s-o audă. Inclusiv eu, de fapt. Căci în tot acest timp nu m-am sculat de pe scaun să mă întorc. L-am lăsat pe frizer să mă tundă mai departe.
Şi numai după ce femeia s-a dus undeva în spatele frizeriei, unde îşi lăsau frizerii halatele, căci i se făcuse rău, l-am întrebat pe cel care mă tundea: "Ce s-a întîmplat?" Ca şi cum eu nu fusesem de faţă sau mă gîndisem la altceva, nu fusesem atent.

Frizerul mi-a explicat atunci că femeia lucra acolo de mai multă vreme şi fusese concediată, iar ea, neavînd din ce trăi, venea totuşi şi-şi făcea treaba mai departe fără nici un salariu, mulţuminduse cu ceea ce primea bacşiş.
Rumoarea era aceeaşi ca de obicei. "Criză de isterie, a zis unul. Am mai văzut noi de-astea." Atît. Înţelegeţi? Acesta a fost singurul comentariu pe care l-am auzit...
Atunci am priceput prima oară că trăisem într-o minciună aurită. Omul? Nu există "omul" decît în tratatele de filosofie care se mulţumesc cu abstracţiuni. În realitate există mai multe feluri de oameni. Există călăul, există victima, există martorul care se amuză, există martorul indiferent, care nu aude sau pleacă pentru că nu-i place spectacolul, îl deranjează sau îl face să sufere. Mai există şi cel care se revoltă. Dar pe acesta nu-l poţi vedea totdeauna; îl copleşesc martorii, dintre care se aleg mereu şi călăii şi victimele pentru că spectacolul trebuie să meargă fără oprire.

Mi-am dat seama că ţipetele există, însă nu le auzim. Nu vrem să le auzim. Sîntem surzi, iar cei care ţipă se chinuiesc să ţipe şi mai tare văzînd că nimeni nu-i aude. Toţi îşi văd de treburile lor mai departe, ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat, iar tu te simţi atunci ca o păpuşă dezarticulată. Ca să recapeţi senzaţia că eşti om trebuie să observi un semn că te aude cineva. Altfel înnebuneşti. Şi ca să nu înnebuneşti, ţipi şi mai tare. Şi deodată observi că vocea nu te mai ascultă.
Ţipătul a ajuns la limitele lui şi s-a frînt. Tăcerea a fost mai puternică decît el.
Dacă cineva, unul singur dintre cei de-acolo s-ar fi întors spre ea şi i-ar fi zis ,,Ce vrei? De ce ţipi?" probabil s-ar fi oprit. Ar fi dat o explicaţie sau ar fi plecat. Dar aşa, văzînd că ţipă în zadar, a ţipat şi mai tare ca să fie auzită.
Se simţea probabil ca sub un clopot de sticlă din care privea lumea care îşi continua mişcările netulburată. Ea vroia să iasă de sub clopotul de sticlă, să-l sfărîme şi n-avea pen­tru asta decît o singură armă, disperarea ei. Dispe­rarea cu care a început să ţipe ca şi cum ar fi bătut cu pumnii în clopotul invizibil de sticlă. Pînă cînd ţipătul s-a frînt.

Vroiam să-i oblig pe cei din jurul meu să audă. Să le strig: "Nebunilor, nemer­nicilor, nu vă prefaceţi că nu auziţi. Întoarceţi-vă şi întrebaţi-o pe femeia care ţipă: «Ce vrei, femeie?» Sau porunciţi-i: «Încetează!» Luaţi-o de mînă şi daţi-o afară. Scuturaţi-o de umeri: «Femeie nebună, ce te-a apucat, de ce faci gălăgie aici?» Sau orice altceva. Dar pentru numele lui Dumnezeu, întoar­ceţi capul. Numai atît faceţi măcar. Nu vă continuaţi gesturile ca şi cum nimic nu s-ar întîmpla. Smul­geţi-vă măştile de sticlă"...

Lumea e plină de măşti de sticlă. Mîngîi faţa unei femei şi nu simţi masca asta de sticlă. Se îmbrăţişează doi amanţi şi nu simt unul la celălalt masca de sticlă. Se sărută şi nu simt. Mama îşi creşte copilul şi nu simte cum odată cu obrazul se lărgeşte şi masca de sticlă. Nu, aceste măşti nu se văd. Dar opriţi-vă un­deva, vroiam să le strig, şi ţipaţi, cereţi ajutor, ame­ninţaţi. Imediat veţi observa măştile de sticlă. Figu­rile rămîn impasibile. Fiecare îşi vede de viaţa sa, sub clopotul său de sticlă.

(...)Seara, acasă, am început, totuşi, singur să fac un asemenea proces. Am enumerat mai întîi, pe hîrtie, conştiincios, argumentele care pledau contra femeii de la frizerie: ― a tulburat liniştea unui local public; ― nimeni dintre cei de-acolo nu era, în fond, vinovat de concedierea ei; ― cei prezenţi n-au făcut altceva decît s-o lase să ţipe; nimeni n-a bruscat-o; şi totuşi, în loc să se liniştească, ea a continuat şi mai tare; ― fiecare avea propriile sale necazuri, chiar fără să fi fost concediat;totuşi nici unul nu se apucase să-i reproşeze ei necazurile sale; ― ţipătul nu este un argument, este o izbucnire de disperare; dacă fiecare şi-ar ţipa disperările pe toate drumurile, nu s-ar mai putea trăi. Pe altă hîrtie, notam argumentele care erau de partea ei: ― femeia nu voise decît să muncească onest, să-şi ducă viaţa ei amărîtă pînă la capăt; şi dintr-odată s-a văzut lipsită de această posibilitate; ― ea n-a răspuns glumei sau grosolăniei unui frizer; ceea ce a strigat în ea a fost disperarea care o sufoca;- un om într-o asemenea situaţie este la fel de aproape de moarte şi de nevoia de tandreţe, de înţelegere; e în stare atunci să cerşească un semn de care în condiţii obişnuite se poate lipsi; şi, cînd nici cerşindu-l nu-l poate obţine, urlă ca un animal; prin acest urlet, omul face o ultimă încercare de a se salva înainte de a se scufunda cu totul; ― dacă unul, unul singur dintre cei de faţă ar fi reacţionat, ea s-ar fi oprit; dar toţi o priveau prin oglindă sau îi întorceau spatele; ― ţipătul nu este un argument, dar este o dovadă că omul acela nu mai are ce face cu logica. Aşa a început o altă nebunie de a mea...

(...)

Eram împreună şi priveam eşafodul. Unora ne era, e drept, silă de execuţii, dar ne consolam cu ideea că nu ne aflam noi acolo lîngă călău. Noi eram jos şi gîtul nostru rămînea neatins de cuţit. Ne consolam că nu noi eram victima şi nu noi eram călăul. Nu noi am semnat sentinţa de condamnare la moarte, nu noi l-am împins pe cel condamnat din căruţă pe treptele eşafodului, nu noi am rîs cînd călăul i-a poruncit să-şi descheie cămaşa şi i-a examinat gîtul...

Nu, noi "am trăit".

Ne-am cutremurat în tăcere şi ne gîndeam că, într-o zi, cineva va trebui să plătească pentru toate astea. Nu se poate, ne spuneam, ca atîta sînge să curgă fără să fie răscumpărat. Şi, într-adevăr, aşa este. Nu se poate, n-ar fi drept să nu se tragă nici o concluzie din atîta sînge care a înroşit mereu podeaua eşafodului. Numai că ar fi prea simplu să arătăm doar spre cei care au hotărît moartea. Ei au putut hotărî moartea pentru că noi i-am lăsat să hotărască."

Înainte de toate, să ne uităm în noi înşine.

Echipa esteticii.

Foaia verde a cărţii [ 3]

---

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.


Lucian Blaga

Foaie verde adunare, votăm legi în număr "mare"

Aloo?? Domnule care aţi intrat acuma..Vă rog frumos.Închideţi uşa şi luaţi loc! Suntem în şedinţă..Astăzi votăm legi. Dacă tot am preluat criza financiară de la americani, propunem la vot să adoptăm şi legile, să fim de tot în trend cu ei.
Legea nr.1: Nu ai voie să conduci desculţ (Alabama). Dacă ai avut bani de maşină, să ai şi de pantofi. Toţi şoferii au datoria de a arăta permisul şi picioarele la control.

Legea nr.2: Bărbatul are dreptul să-şi bată soţia o singură dată pe lună (Arizona). Vorba românului: una, şi bună!

Legea nr. 3: Cei care sunt prinşi furând săpun trebuie să-l folosească pe tot odată, să-şi spele păcatele de pe mâini (Arizona).Legea nr.3.1.: Aceasta nu se aplică şi pentru bani!

Legea nr. 4: Hărţuirea fluturilor prin orice mijloace se pedepseşte cu o amendă de până la 500 de dolari. (California)

Legea nr. 5: Cine poartă mustaţă falsă, susceptibilă de a stârni râsete în biserică, este pasibil de pedeapsă (Alabama).

Legea nr. 6: Moneda naţională este dolarul.

Şi acum să începem votarea: Pentru legea 1, ridicaţi mâinile... ALOO...Domnilor din ultimul rând, unde sunt restul??M-auziţi?! Trezireaa!!...... Ştiţi ce văd eu acum?...
Pentru mai multe legi bune de preluat din America şi nu numai, click aici.


Echipa Esteticii.

Foaia verde a cărţii [ 2 ]

Poveste

Am avut un copil si-o nevasta
Acum o suta, o mie de ani.
Auziti paianjeni ? Auziti sobolani ?
Am avut un copil si-o nevasta.

Când a fost fericirea aceea
cu chipuri pamantesti diafane ?
Innecuri, sfarsituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viata odrasla, femeia.

Au trecut o suta cinci sute de ani,
s-au rupt muntii si-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.

Si în tacerea lor scurt detunata
un chip îmi zambeste si coase.
Din pat , doua maini mici, somnoroase,
intinse, parca mă fulgera : " - Tata !"

Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la-ntamplare.
Aicea sunt : mă~ a~la, un oarecare,
apoi cad iarasi în bezne postume.

Dar ce-i ? S-a rupt cerul ? E mort Dumnezeu ?
Si suntem numai trei din toate ?
Viata-i de scrum si am rămas în cetate
doar noi : vesnicia, celula si eu !...

De-as zari macar o frantura de stea !
Ce fiara-i vesnicia, ce fiara !
I-as cere să-mi dea un capat de sfoara
si de milenii să mă spanzur cu ea.


Radu Gyr


Ps: Ştim că e miercuri azi, iar articolul trebuia sa apară marti, dar am întampinat un obstacol la publicare. Iniţial, poezia de azi (ieri) trebuia să fie "Paradoxul zilelor noastre", de Paler, dar nu am am putut să găsim varianta originala (pe net au adaugat niste nemernici dornici de exteriorizare versuri de la ei şi au facut-o harcea parcea). E chiar trist, cand stai să te gandeşti cum profanează unii cultura....Unde-i respectu'?!

Dragi cititori,

Azi va intvitam la o galerie de arta! Enjoy!













Aşteptam părererea voastră..(speram că aveţi una)